„Ingineria reprezintă o mare profesie. Există in ea satisfacţia de a urmări o plăsmuire a imaginaţiei care prinde viaţă, cu ajutorul ştiin­ţei, într-un plan pe hârtie. Apoi, se va trece la realizarea in piatră, me­tal sau energie. Acesta poate fi pri­vilegiul unic al inginerului.

Marea responsabilitate a Ingine­rului, in comparaţie cu celelalte pro­fesii, este aceea că lucrările sale sunt vizibile la tot pasul. El nu poate îngropa greşelile în mormânt, pre­cum doctorii. El nu poate argu­menta, doar din vorbe, precum ju­decătorii şi avocaţii. El nu poate, la fel ca arhitecţii, să-şi acopere eşe­curile cu pomi sau viţă de vie. El nu poate, la fel ca politicienii, să pună toate neajunsurile sale pe seama adversarilor, sperând că oamenii vor uita. Un inginer, pur şi simplu, nu poate nega ceea ce a făcut, in cazul în care lucrările sale nu funcţionează, el este responsabil. Aceasta este fantasma care ii bân­tuie nopţile şi zilele.

El se trezeşte noaptea într-o su­doare rece şi pune pe hârtie ceva, care arată ca o „prostie" dimineaţa. Toată ziua el tremură la gândul că ar putea să apară ceva imprevizibil, care să-i zdruncine opera la care lu­crează. Pe de altă parte, spre deo­sebire de medicul său, el nu-şi duce viaţa printre cei suferinzi şi slabi. Spre deosebire de soldat, distru­gerea nu este scopul lui. Spre de­osebire de avocat, certurile nu re­prezintă pâinea lui de zi cu zi.

El, Inginerul, are sarcina de a îm­brăca oasele goale ale ştiinţei cu viaţă, confort şl speranţă. Nicio în­doială însă, anii trec, iar oamenii, privind o construcţie, uită care In­giner a făcut-o, chiar dacă au ştiut vreodată!... De foarte multe ori, doar vreun politician sau vreun fi­nanţator îşi pune numele pecon­strucţia sa.

Cu satisfacţii pe care puţine pro­fesii le pot cunoaşte, inginerul se uita înapoi cu bucurie la fluxul ne­sfârşit de bunătate şi binefacere care decurge din succesele sale. Iar respectul şi recunoaşterea colegi­lor săi profesionişti reprezintă tot ceea ce îşi doreşte..."